Despre divorţ şi recăsătorire

  Părinte Petru, vă rog să ne explicaţi în ce condiţii Biserica acceptă divorţul şi recăsătorirea? Cum se dezleagă în acest caz prima căsătorie şi ce relaţie duhovnicească rămâne între soţi după divorţ sau după moarte? Această întrebare este foarte serioasă şi delicată, iar interpretarea şi punerea în practică a principiilor biblice legate de căsătorie, trebuie să recunoaştem, deseori se face prin prisma patimilor omeneşti şi nu a voii dumnezeieşti. Timpul nu-mi permite să fac o analiză profundă a învăţăturii Bisericii cu referire la acest subiect, dar încerc să sistematizez următoarele idei: Căsătoria este legătura sfântă dintre un bărbat şi o femeie, care îşi asumă liber şi responsabil calea mântuirii prin dragoste, ajutor reciproc şi naştere de prunci. Pentru realizarea acestui scop Biserica binecuvântează căsătoria, iar fiecare soţ (credincios şi conştient) îl primeşte pe celălalt soţ ca pe un dar de la Dumnezeu şi ca pe „o jumătate a lui” fără de care nu se simte împlinit. Biserica cheamă şi ajută soţii să biruie patimile şi să-şi înduhovnicească dragostea reciprocă, iar căsătoriile încheiate din porniri pătimaşe, interese sau obligaţii nu sunt binecuvântate de Dumnezeu, pentru că dragoste adevărată poate exista doar acolo unde este libertate (atât fizică şi juridică, cât mai ales duhovnicească, faţă de patimi/vicii). Căsătoria este considerată un act unic şi irepetabil, care este rupt doar de moartea unuia dintre soţi (Romani 7:2-3). Atunci când Sfântul Pavel spune că o femeie „e mai bine să se căsătorească decât să ardă” (I Corinteni 7:9), el se referă la văduve şi la cele care nu au mai fost căsătorite (I Corinteni 7:8) sau care, fiind căsătorite şi-au lăsaţi bărbaţii adulteri, dar fără ca ele însele să fi săvârşit adulter, pentru că altfel ar contrazice un alt text biblic (Matei 5:32). Acelaşi principiu e valabil şi în cazul bărbaţilor, iar speculaţiile precum că bărbaţilor li s-ar îngăduit ceva mai mult decât femeilor este total greşit. Prin urmare, recăsătorirea este îngăduită de Biserică doar pentru persoanele văduve (de obicei, după un an de la moartea soţului/soţiei) şi pentru cei care au rămas singuri după ce soţul/soţia şi-a abandonat familia împreunându-se cu altcineva. Recăsătorirea (şi implicit a doua şi a treia Cununie) sunt privite de Biserică ca o excepţie ce se poate încuviinţa de maxim 2 ori (în plus faţă de prima căsătorie), iar aprobarea lor de către Biserică este însoţită de oprirea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine de la 2 la 5 ani. Mai mult decât atât, a treia căsătorie este admisă numai dacă persoana în cauză nu a împlinit 40 de ani şi nu are copii. În Biserica Rusă şi parţial cea Greacă, dezlegarea/dispensa pentru a doua şi a treia căsătorie se dă de ierarhul locului, iar în Biserica...

Read More

Dumnezeu este ultima tinta a tuturor pacatelor

Cand minti, minti pe Dumnezeu. Cand furi, furi pe Dumnezeu. Cand te mandresti, te mandresti inaintea lui Dumnezeu. Cand urasti, urasti pe Dumnezeu. Cand faci un juramant, drept sau nedrept, il faci lui Dumnezeu. Cand desfranezi, te arunci cu necuratie asupra lui Dumnezeu. Cand nu-ti iubesti parintii, nu-l cinstesti pe Dumnezeu. Cand invidiezi, invidiezi pe Dumnezeu. Cand esti zgarcit fata de cei saraci, esti zgarcit fata de Dumnezeu. Cand cugeti raul, il cugeti impotriva lui Dumnezeu. Cand vorbesti de rau, vorbesti de rau impotriva lui Dumnezeu. Cand savarsesti raul, il savarsesti impotriva lui Dumnezeu. Cand negi adevarul, il negi pe Dumnezeu. Cand negi binele, il negi pe Dumnezeu. Cand negi viata, il negi pe Dumnezeu. Cand negi dragostea, il negi pe Dumnezeu. . Facebook...

Read More

Purtarea Urâtă față de Slujitorii Bisericii

  “In aceste timpuri de indepartare masiva de crestinism, slujirea preoteasca devine din ce in ce mai grea.In incercarea sa de a scoate oamenii din iadul creat de patimile lor contradictorii, preotul se intalneste cu moartea care ii loveste. Chiar senzatia timpului capata un caracter straniu: cand gol-taraganat, cand dispare ca inexistent , deoarece nu sunt cautari cumpanite, intelepte.          Este cu neputinta sa cunosti oamenii. Ei sunt fie orbi si “nu stiu ce fac“, fie sufera de daltonism duhovnicesc si mintal. Adesea ei vad lucrurile intr-o lumina diametral opusa, asemenea negativului fotografic… A cunoaste astfel realitatea efectiva a vietii este cu neputinta: intr-o astfel de situatie, nu ramane loc niciunui cuvant. Miscarile sfintei iubiri sunt receptate de ei cu dusmanie; smerenia rabdatoare se prezinta lor ca fatarnicie; disponibilitatea de a sluji este urmarea unei marunte cointeresari. Caracteristic in astfel de situatii este faptul ca duhul crestinesc al neimpotrivirii fata de rau ii face excesiv de obraznici fata de preoti si ii insulta nemeritat de dureros – le atribuie asemenea intentii la care ei insisi nu s-au gandit niciodata; dispretuindu-i fara mila, ii acuza de mandrie – prin toate mijloacele fac jenanta prezenta preotului si, in acelasi timp, il condamna de sustragere in a se intalni in astfel de conditii. Si asa la nesfarsit.           Binecuvantez pe Dumnezeu, Care mi-a deschis taina acestui fenomen. Domnul ne-a prevenit prin cuvant, si ne-a invatat prin exemplul Sau. Si daca nu ar fi fost asa, ar fi fost cu neputinta sa nu devin jertfa deznadejdii depline. Un episcop care s-a dedicat cu multa inflacarare slujirii celor in suferinta mi-a scris odata: “eu am inceput sa ma tem de iubire”.                   Impreuna cu aceasta devine evident un alt aspect al slujirii noastre. Fata de preot oamenii se comporta exact ca si fata de Dumnezeu – il resping cu o usurinta groaznica, ca pe ceva netrebuincios, cu increderea ca atunci cand vor avea nevoie de el, ei Il vor chema si nu va refuza sa vina. “Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”.                  Dupa sosirea mea de la Sfantul Munte in Franta, m-am intalnit cu oameni de care ma dezobisnuisem  in cei 22 de ani ai vietuirii mele acolo. Aceasta in special in ultimii ani, cand devenisem duhovnicul catorva sute de monahi cu diferinte feluri de viata ascetica ai Athosului. Nu ascund faptul ca am fost cu desavarsire “dezorientat”. Psihologia monahilor, rabdarea lor, puterea de stapanire intr-atat depasea totul si pe toti, din ce am intalnit in Europa, incat eu, pur si simplu, nu am gasit nici cuvinte, nici forme exterioare de contact. Ceea ce monahii primesc cu multumire, in Europa ii zdrobea pe oameni. Multi ma respingeau socotindu-ma anormal de dur,...

Read More
Pagina 371 din 374« Prima...102030...369370371372373...Ultima »