Dialogul în psihoterapia ortodoxă – de Pr. Filoteu Faros (Cuvinte alese*)

Scopul preotului/psihoterapeutului nu trebuie să fie judecarea dreptății sa nedreptății acestor stări [sufletești n.n.]diferite  ci să înțeleagă cauzele pe care le provoacă. ” p. 32 Cred că o astfel de atitudine din partea oricăruia dintre noi este mult mai constructivă. Acceptarea faptului că o persoană se comportă într-un anumit mod din cauze foarte precise (pe care le cunoaștem sau nu) ne ajută să nu luăm, de exemplu, orice gest, cuvânt sau acțiune, ca un atac direct la persoana noastră. „Nu poți descoperi păcatele altora deoarece ale tale sunt mult mai mari. ” p. 33 „Chiar și mustrarea trebuie să se petreacă numai când există și dragoste față de persoana respectivă. Până și așa-zisul adevăr, când este spus fără dragoste, este folosit ca o armă care nu slujește lui Dumnezeu, ci diavolului. Adevărul nu poate distruge, trebuie doar să zidească. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că, atunci când judecăm, întâi trebuie: să fie cu dragoste, să mărturisim și vinovăția noastră, să redăm și elemente pozitive ale caracterului celui judecat, să judecăm în mod frățesc, nu vanitos, nu cu ton imperativ, ci cu discernământ, așa încât să nu se resimtă negativ cel judecat, ci să înțeleagă gravitatea problemei („Omilia 44 la Epistola I a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni”).” p. 34 Când am citit pentru prima dată aceste cuvinte, gândul mi-a zburat la un curs de comunicare la care am luat parte în urmă cu ceva vreme, unde am descoperit ce este și cum se folosește feedback-ul descriptiv (câteva lucruri despre feedback și tipurile sale puteți găsi aici). Mi s-a confirmat, pentru a nu știu câta oară, că multe din teoriile psihologice și sociologice din  zilele noastre, au fost puse în practică, în Biserică, cu mult mult timp înainte. „Psihiatria contemporană subliniază, fără să știe, vechea convingere creștină conform căreia omul, indiferent de starea în care se află, are putința vindecării altora, are capacitatea unei lucrări vindecătoare asupra aproapelui său.” „Psihiatria modernă a încercat să creeze moduri de valorificare a acestei capacități terapeutice și a reușit în mod impresionant cu terapia de grup, terapia comunitară și cu alte metode. Teologic, acest principiu are o altă delimitare: harul lui Dumnezeu poate lucra și în cel mai căzut om. Dacă Dumnezeu a putut pune în lucrare un măgar să vorbească cu Valaam, de ce nu ar putea pune în lucrare un om chiar căzut fiind? Cei ce resping acestă energie a omului hulesc împotriva harului dumnezeiesc.” p. 45 Unul dintre cele mai bune argumente pe care le-am găsit până acum, la nivel teologic, pentru eficiența grupurilor de suport gen Alcoolicii Anonimi. Adevărul este că funcționează și am avut ocazia să văd acest lucru la dependenții cu care am lucrat. „Îngăduința nu este...

Read More

Cum reacţionează creierul la anumite stări şi emoţii

Imaginile creierului au pus în evidenţă faptul că sentimentul de fericire produce o creştere a nivelului de oxigenare a creierului în anumite zone. Activarea aceloraşi zone ale creierului este produsă şi de iubirea mamei faţă de copilul ei (dragostea maternă). Un lucru foarte ificil care se încearcă în prezent este să se evalueze efectele acestor sentimente asupra stării de sănătate. Cu ajutorul rezonanţei magnetice nucleare, s-a demonstrat că apare o inhibiţie accentuată a activităţii neuronale a regiunilor din creier, care sunt asociate cu emoţiile negative la persoanele îndrăgostite sau sub acţiunea dragostei materne. Ce se întâmplă când iubeşti şi sentimentul se opreşte aici sau când te-ai despărţit? În acest caz, apare un sentiment de tristeţe, provocat de lipsa de răspuns la iubire sau produs de despărţire. Sentimentul de tristeţe care persistă mai mult de 6 luni determină o activitate neuronală intensă în regiunile creierului, asociate cu emoţiile negative. Modificările din aceste zone sunt similare cu cele observate la persoanele cu depresie. Activitatea diferitelor zone din creier se modifică foarte mult în funcţie de sentimentele noastre: sentimente de bucurie sau de tristeţe. Majoritatea zonelor din creier care sunt activate de sentimentele de fericire sau de tristeţe în dragoste sau de sentimentul de dragoste maternă fac parte din sistemul limbic. Structurile sistemului limbic sunt implicate în procesarea emoţiilor pozitive şi negative, în reglarea şi integrarea comportamentului afectiv-emoţional. Între bărbaţi şi femei există mari diferenţe în răspunsul creierului la stările emoţionale, lipsa sentimentului de iubire sau despărţirea de persoana iubită producând în organism modificări variate. Sentimentele de tristeţe, care durează o perioadă prea lungă, asociate cu activarea prelungită a zonelor emoţiilor negative din creier, pot determina o tulburare a sistemelor de reglare de la nivelul creierului. Astfel, la femeile la care există, de mai mult de 6 luni, un sentiment de tristeţe provocat de lipsa de răspuns la iubire sau de despărţire, zonele din creier asociate cu emoţiile negative sunt activate mult mai intens, comparativ cu bărbaţii care se află în aceeaşi situaţie. Aceasta explică şi numărul mai mare de femei care suferă de depresie. Un lucru foarte dificil care se încearcă în prezent este să se evalueze efectele acestor sentimente asupra stării de sănătate. . pecificatii: Doxologia Facebook...

Read More

De ce am minţit tot timpul…

Nu prea îmi amintesc de ce am început să mint. În ce mai mare parte nu m-am gândit niciodată la acest lucru; pur şi simplu s-a întâmplat. Minciunile ieşeau din gura mea şi mă satisfăceau oarecum, dar niciodată nu îmi oferau o uşurare semnificativă. Uşurare, era ceea ce căutam, deşi nu ştim exact de ce anume. La suprafaţă aveam o existenţă perfectă. Am fost un student de „A” (n.t. >10 în sistemul de notare şcolar românesc, astfel vom folosi 10 pentru a fi mai uşor cititorului român) pe linie, mă descurcam bine la sport şi muzică şi aveam un grup de prieteni buni. Dar în spatele acestor lucruri aveam un tată alcoolic care nu era în stare să păstreze un loc de muncă; o mamă diabetică şi ipohondră care nu avea grijă de ea însăşi şi care petrecea o mare parte din timp în sala de urgenţe; şi un frate care avea mereu probleme la şcoală. Eram obsedat în a nu face ceva mai prejos de performanţă perfectă. Mă prefăceam că sunt bolnav dacă simţeam că nu eram pregătit să iau 10 la un test. Sau alteori inventam circumstanţe care puteau să mă împiedice să iau un 10. În acest fel, dacă nu luam o notă mare, „circumstanţele” ar fi scuzat-o. Dacă totuşi luam 10 atunci aş fi ca un super erou care a izbândit. Mereu îmi era team să nu fiu plictisitor pentru prietenii mei. Am inventat poveşti despre familia mea şi viaţa de acasă. Unele erau bazate pe adevăr dar erau extrem de exagerate. Altele nu erau decât invenţii. Toată lumea râdea şi îmi spunea că sunt un povestitor foarte bun. Au devenit parte a identităţii mele. Am contiunat să mă depăşesc pe mine însumi. Vroiam ca lumea să descopere misterul meu profund. Am minţit ca să văd dacă observă cineva. Au observat, dar niciodată nu era deajuns pentru mine. Tot nu simţeam că eu contez. Vroiam ca ei să ştie că îmi făceam griji ca tatăl meu să nu se înnece cu propria sa vomă atunci când leşină pe podeaua din sufragerie. Vroiam ca ei să ştie că îmi ţineam respiraţia şi ascultam prin peretele dormitorului  sperând că voi auzi dacă mama mea a avut o altă criză pentru că nu a mâncat. Vroiam ca ei să ştie cât de teamă îmi era de eşec, cât de teamă mi-a fost mereau să nu ajung în pragul sărăciei, fără casă sau la sinucidere. Vreoiam ca ei să ştie cât de greu este să mă prefac mereu că totul este bine. Dar nu puteam spune nici unul din aceste lucruri. Vroiam doar o îmbrăţişare. Vreoiam ca cineva să îmi spună că totul va fi bine. Vroiam ca cine...

Read More
Pagina 365 din 376« Prima...102030...363364365366367...370...Ultima »