Purtarea Urâtă față de Slujitorii Bisericii

  “In aceste timpuri de indepartare masiva de crestinism, slujirea preoteasca devine din ce in ce mai grea.In incercarea sa de a scoate oamenii din iadul creat de patimile lor contradictorii, preotul se intalneste cu moartea care ii loveste. Chiar senzatia timpului capata un caracter straniu: cand gol-taraganat, cand dispare ca inexistent , deoarece nu sunt cautari cumpanite, intelepte.          Este cu neputinta sa cunosti oamenii. Ei sunt fie orbi si “nu stiu ce fac“, fie sufera de daltonism duhovnicesc si mintal. Adesea ei vad lucrurile intr-o lumina diametral opusa, asemenea negativului fotografic… A cunoaste astfel realitatea efectiva a vietii este cu neputinta: intr-o astfel de situatie, nu ramane loc niciunui cuvant. Miscarile sfintei iubiri sunt receptate de ei cu dusmanie; smerenia rabdatoare se prezinta lor ca fatarnicie; disponibilitatea de a sluji este urmarea unei marunte cointeresari. Caracteristic in astfel de situatii este faptul ca duhul crestinesc al neimpotrivirii fata de rau ii face excesiv de obraznici fata de preoti si ii insulta nemeritat de dureros – le atribuie asemenea intentii la care ei insisi nu s-au gandit niciodata; dispretuindu-i fara mila, ii acuza de mandrie – prin toate mijloacele fac jenanta prezenta preotului si, in acelasi timp, il condamna de sustragere in a se intalni in astfel de conditii. Si asa la nesfarsit.           Binecuvantez pe Dumnezeu, Care mi-a deschis taina acestui fenomen. Domnul ne-a prevenit prin cuvant, si ne-a invatat prin exemplul Sau. Si daca nu ar fi fost asa, ar fi fost cu neputinta sa nu devin jertfa deznadejdii depline. Un episcop care s-a dedicat cu multa inflacarare slujirii celor in suferinta mi-a scris odata: “eu am inceput sa ma tem de iubire”.                   Impreuna cu aceasta devine evident un alt aspect al slujirii noastre. Fata de preot oamenii se comporta exact ca si fata de Dumnezeu – il resping cu o usurinta groaznica, ca pe ceva netrebuincios, cu increderea ca atunci cand vor avea nevoie de el, ei Il vor chema si nu va refuza sa vina. “Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac”.                  Dupa sosirea mea de la Sfantul Munte in Franta, m-am intalnit cu oameni de care ma dezobisnuisem  in cei 22 de ani ai vietuirii mele acolo. Aceasta in special in ultimii ani, cand devenisem duhovnicul catorva sute de monahi cu diferinte feluri de viata ascetica ai Athosului. Nu ascund faptul ca am fost cu desavarsire “dezorientat”. Psihologia monahilor, rabdarea lor, puterea de stapanire intr-atat depasea totul si pe toti, din ce am intalnit in Europa, incat eu, pur si simplu, nu am gasit nici cuvinte, nici forme exterioare de contact. Ceea ce monahii primesc cu multumire, in Europa ii zdrobea pe oameni. Multi ma respingeau socotindu-ma anormal de dur,...

Read More

Modelul ideal de om duhovnicesc

Omul duhovnicesc este ‘foc mistuitor’       – Părinte, cum poate trăi cineva corect şi creştineşte în societatea de astăzi, fără să se smintească de oamenii care trăiesc departe de Dumnezeu? –      De ce să se smintească de ceilalţi care nu sunt aproape de Dumnezeu? Dacă ar fi fost dintr-o familie cu şapte-opt copii şi pe unul-doi din fraţi i-ar fi tras satana şi ar fi trăit o viaţă păcătoasă, l-ar fi smintit viaţa lor păcătoasă? – Nu, ci l-ar fi durut, deoarece ar fi fost vorba de fraţii lui.         – Aşadar, răul se află în noi. Nu avem dragoste, de aceea nu-i simţim ca pe fraţii noştri pe toţi oamenii şi ne smintim de viaţa lor. Toţi formăm o familie mare şi suntem fraţi, pentru că toţi oamenii sunt copiii lui Dumnezeu. Dacă într-adevăr am simţi că toţi oamenii suntem fraţi, ne-ar durea pentru cei ce trăiesc în păcat şi nu ne-ar sminti viaţa lor păcătoasă, ci ne-am ruga pentru ei.           Iar dacă ne smintim, răul se află în noi; nu este în afară de noi. Când ne smintim, să ne spunem nouă înşine: „Tu pe câţi ai smintit? Şi nu vrei să-l rabzi pe fratele tău? Pe tine cum te rabdă Dumnezeu, cu atâtea câte faci?”. Gândiţi-vă la Dumnezeu, la Maica Domnului, la îngeri, care îi văd pe pământ pe toţi oamenii – ca şi cum s-ar afla într-un balcon mare şi îi văd pe oameni, care sunt adunaţi în piaţă – pe unii cum fură, pe alţii cum se ceartă, pe alţii cum păcătuiesc trupeşte etc. Cum îi rabdă! Cum rabdă ei toată răutatea şi păcatul ce există în lume, şi noi să nu răbdăm pe fratele nostru! Este înfricoşător!            – Părinte, ce înseamnă ceea ce spune Apostolul Pavel: „Dumnezeul nostru este foc mistuitor”?          – Dacă arunci într-un cuptor hârtii, gunoaie, ce se va întâmpla cu ele? Nu vor arde? Aşa şi în omul duhovnicesc: orice i-ar arunca diavolul, arde. “Foc mistuitor!”. Când în om se aprinde flacăra dumnezeiască, toate ard. După aceea nu se mai lipesc de el gândurile murdare. Adică diavolul nu încetează să-i arunce gânduri murdare, dar omul duhovnicesc este “foc” care le arde. După aceea diavolul oboseşte şi se opreşte. De aceea şi Apostolul Pavel spune: “Toate sunt curate celor curaţi”. La cei curaţi toate sunt curate; nu există nimic necurat. Pe cei curaţi şi în noroi de îi vei arunca, rămân curaţi, ca razele soarelui, care oriunde ar cădea, rămân luminoase şi curate.           Omul duhovnicesc, fiind ajutat de omul cel sfânt, se schimbă în înţelesul cel bun, iar de omul trupesc nu se vatămă. Îl vede, îl doare pentru el, dar nu păţeşte nici...

Read More

Pr. Dumitru Staniloae: Compasiune si iertare

Pr. M. Costa de Beauregard si Pr. Dumitru Staniloae. Mica dogmatica vorbita. Dialoguri la Cernica“,au  trades o lucrare dupa originalul francez cu titlul mult mai inspirat: “Ose comprendre que Je t`aime” (“Indrazneste sa intelegi ca Eu, Dumnezeu, te iubesc!“) Este o carte prin care dialogul celor doi mari teologi si traitori face ca Dogmele si Tainele Bisericii sa devina nu doar ceva mai putin abstract, mai putin “ezoteric” si ermetic, nu doar ca acestea sa fie “traduse” intr-un limbaj accesibil crestinului obisnuit, ci chiar sa dobandeasca cea mai vie, mai concreta, mai calda si mai “dulce” expresie. Cu deosebire acest capitol (“Compasiunea dumnezeiasca” intitulat in original) ne face prezenta si vie intr-un chip inegalabil Taina Iubirii “nebune” a lui Dumnezeu, care S-a daruit oamenilor pe Cruce si ne arata care ar trebui sa fie consecintele acesteia asupra relatiilor dintre oameni. S-a spus adeseori ca Parintele Staniloae a fost un teolog prin excelenta al iubirii si al delicatetii, al gingasiei (cuvinte recurente in discursul sau obisnuit), dar toate acestea sunt roade ale Duhului lucrator cu putere in inima si in scrisul sau. Ei bine, energiile harice izvorate din Duhul Sfant as zice ca pot fi “pipaite” cu usurinta printr-o lectura rabdatoare si evlavioasa a cuvintelor de mai jos, iar dupa asimilarea lor cu greu mai poate cineva, credem, sa… nu indrazneasca sa “inteleaga” cum anume ne iubeste Dumnezeu pe noi! Pentru ca prin darul extraordinar al Cuvantului si al Delicatetii pe care le-a primit si cultivat, Parintele Dumitru Staniloae izbuteste sa-L faca pe Dumnezeu “transparent” (cum ii placea sa se exprime adesea) in plenitudinea sa chiar si numai printr-un text: “Cine si-a biruit patimile si s-a insotit cu smerenia dobandeste de la Dumnezeu harul Lui; se roaga pentru vrajmasi ca pentru sine insusi, se roaga pentru lumea intreaga cu lacrimi de foc”. (Cuviosul Siluan Athonitul)   “Crucea Ta, Doamne, s-a preaslavit cu puterea Ta nespusa, ca smerenia Ta mai presus decat toata puterea s-a aratat, prin care cei puternici s-au zdrobit de Pamant si saracii la cer s-au ridicat” (Octoihul, glas 1, duminica, cantarea 9). Crucea este germenul oricarei impacari, poarta comuniunii dintre toti oamenii, depasirea intregii singuratati. “Crucii Tale ne inchinam, Stapane, si sfanta Invierea Ta o cantam si o marim!” (Inaltarea Sfintei Cruci, 14 septembrie). “Trebuie restaurata comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinta numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poti deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neincrezatori. Numai o dovada de iubire care merge pana la jertfa prin care omul se daruie celuilalt poate castiga inima celuilalt. Atunci insa Il imitam pe Hristos“. Dar aceasta “imitatie” a lui Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos sa Se incorporeze in...

Read More
Pagina 359 din 361« Prima...102030...357358359360361