UN OM FERICIT

Auzit-am că, pe vremuri, Dumnezeu ar fi dorit Ca să afle, printr-un înger, Dacă omu-i fericit! Merse îngerul pe cale Lumea-ntreaga colindînd, Când la deal şi când la vale, Pe creştini tot întrebînd Unul zise – Cum pot oare Fericit să mă numesc? Să îmi fie cu iertare, Nu vezi cât de mult trudesc?! Altul zise cu durere: – Eu aş fi, dar ce să fac, Fiindcă banii-s la putere, Iar eu sunt un om sărac! Unul spuse cu mândrie : – Eu am bani, ce pot să zic? Am destulă avuţie, Nu duc lipsă de nimic! Însă fericit aş spune Că nu pot să mă numesc, Fiindcă n-am copii pe lume Şi încep să-mbătrânesc. Altul strigă cu ocară: – O, ce fericit aş fi, Dacă n-aş avea povară O mulţime de copii! Nu am ce le da la masă, Tare mult mă chinuesc, Cum pot oare cu-aşa casă Fericit să mă numesc! Când pe altul îl întreabă: – Tu eşti fericit, ori ba? Dând din cap, el spune-n grabă – Hm! nu prea mult, măria-ta! – Dar de ce? Ce îţi lipseşte? Zise îngerul suav, Aş trăi împărăteşte, Dar sunt trist, că sunt bolnav! Am umblat prin lumea-ntreagă Pe la doctori, dar n-am leac Sunt slăbit şi fără vlagă Şi nu ştiu ce să mai fac! Şi cuprins de întristare, Îngerul plecă mâhnit, Că în lumea asta mare Nici un om nu-i fericit! Tot aşa cârteau creştinii, Orşiunde întreba, Apăsând mai tare spinii Domnului pe fruntea Sa. Şi cu fiece răspuns, Pas cu pas Îl aduceau, Spre Golgota, în ascuns Şi pe Cruce-L răstigneau! Merse îngerul ce merse Până când a întîlnit Un om ce sudoarea-şi şterse De pe chipul său trudit – Omule, te văd muncind Şi esti mult prea obosit, Ziua toată robotind, Spune-mi: tu eşti fericit? Omul se-ndreptă de spate Şi, privindu-l pe străin Îi spuse cu bunătate: Fericit sunt pe deplin! Îngerul sări deodată Iscodindu-l înadins: Casa ta-i dărăpănată, Focu-n vatră ţi s-a stins. Ai copii prea mulţi, se pare Şi cu greu îi creşti pe toţi, Nu ai bani pentru mâncare, Şi eşti fericit, socoţi? Eu nu te cunosc, străine! Şi nu ştiu de unde vii Dar, de vrei rămâi la mine Până mîine-n zori de zi. Iat-acum se face seară, Nu-i bine să mergi pe drum, Că sunt oameni răi pe-afară Şi flămând vei fi oricum. Nu am bani, nu am avere, Nu am casa un palat, Am în schimb, o mângâiere, Că am sufletul curat. Casa mea dărăpănată, Cu căldură te-o primi, Chiar de focu-i stins în vatră, Om mânca ce s-o găsi. Şi cu toţii stînd la masă Domnului I-am mulţumi, Că spre noi mereu revarsă Un noian de bucurii....

Read More

Elemente de terapie spiritual religioasă

”Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele;                                                         Și sufletul meu s-a tulburat foarte”     Armonia societății moderne este destrămată de o criză de credibilitate și integritate care se manifestă pe toate planurile. Insituțiile istorice care consituie fundamentele integrității și siguranței în societate sunt sub un asalt politic. Altele sunt ridiculizate de scandalurile cotidiene, căzând în dizgrație, inclusiv sistemul juridic care a devenit un circ politic. Între aceste instituții nu se află doar liderii mondiali și guvernele, ci și sistemele de învățământ, ideologiile politice dominante, mass-media, autoritățile de la toate nivelurile, împreună cu marile corporații internaționale. Este primordial să înțelegem relația dintre corp, minte și spirit pentru a permite rezolvarea acestor neînţelegeri dintre societate şi individ, care sunt principala cauză a unor tulburări de ordin psihic frecvente, şi anume: depresie, descurajare şi frică.Elucidarea, identificarea, precum și validarea credibilității și autenticității problemelor fundametale sunt necesare având în vedere consternarea societății umane actuale cauzată de lipsa de claritate și profundă înțelegere a acestora. Și acum ca și întotdeuna, principala slăbiciune a minții umane este incapabilitatea de a recunoaște adevărul de minciună. Acest defect, cel mai important dintre toate defectele moștenite, este cauza întregii suferințe și nenorociri umane. Depresia şi descurajarea care chinuiesc umanitatea sunt prezente încă din vremurile biblice. În prezent, ele constituie ceea ce se numeşte o epidemie minoră şi se manifestă sub forma creşterii ratei de suicid în rândurile tinerilor, mai ales al adolescenţilor. Depresia ne afectează tuturor viaţa. Puţini dintre noi au reuşit să trăiască pe planeta aceasta o perioadă îndelungată fără a fi afectaţi de depresie. Aceasta poate fi minoră, cum ar fi regretele, sau majoră, care se manifestă în cazul doliului, al pierderii persoanelor iubite sau a pierderii unor lucruri la care am ţinut pentru că aveau o valoare sentimentală.   Vom analiza depresia din perspectiva conştiinţei şi anume a relaţiei dintre corp, minte şi suflet. Corpul nu dispune de capacitatea de a se simţi pe sine. El nu-şi poate experimenta propria corporalitate şi nici nu poate resimţi senzaţiile dinlăuntrul său. Corpul este experimentat cu ajutorul minţii, dar nici mintea nu dispune de abilitatea reală de a se resimţi pe sine. Toate amintirile, gândurile, sentimentele, proiecţiile despre viitor şi reveriile sunt înregistrate şi experimentate într-un câmp mai amplu şi mai difuz, un câmp de energie care poartă denumirea de conştiinţă. Aceasta poate fi experimentată de ceva superior minţii şi anume de conştiinţa universală.  Conştiinţa universală ne permite să aflăm ce se petrece în interiorul conştiinţei. Conştiinţa ne permite să aruncăm o privire în mintea noastră, iar mintea ne permite să ştim ce se întâmplă cu sentimentele, emoţiile şi senzaţiile corporale. Toate aceste procese se desfăşoară aşadar în interiorul conştiinţei. Este tot atât de important să...

Read More

„Misiunea esențială a școlii”

„V-aţi aştepta, poate, de la un părinte să vă spună că aşteaptă ca şcoala să dea copiilor lui mijloacele spre a fi cât mai fericiţi. Fericirea, doamnelor şi domnişoarelor, este un program pe care îl flutură înaintea neamului nostru mai ales străinii. Fericirea o făgăduiau Principatelor străinii, când voiau să le ocupe. Ipsilante îşi propune fericirea poporului din Principate, asuprit de mai marii lui. Kiselev îşi propune să ne fericească, pe noi care nu ne ştim ferici singuri. Alţii, mai noi, din afară, la fel. Şi manifestele care se răspândesc pe ascuns acelaşi lucru îl proclamă: fericirea. E ciudat că nici Tudor, nici Horea şi nici unii din reformatorii noştri sociali nu făgăduiesc românilor fericirea. Ei făgăduiesc libertate, frăţie. Scăpare de hoţii şi de nevoi. Nu fericire. Asta e cu totul altceva! Ceea ce cer ei e reintrarea în uman, reintrarea în măsură, reintrarea în datorie! De aceea nu voi pretinde şcoalei româneşti să pregătească pe copii pentru fericire! Înseamnă însă oare că prin aceasta mă alătur idealului „utilitarist” şi cer şcolii să-mi pregătească fetele pentru o anumită îndeletnicire? Nici asta. Utilitarismul este un eudemonism căruia îi e ruşine de dânsul. Acum, să ne înţelegem: fericirea e un lucru spre care, conştient sau nu, tindem cu toţii ca spre starea noastră adevărată. Spre fericire tindem toţi. Dar, români şi creştini, ştim că fericirea nu este din lumea asta. Asta aş voi, ca şcoala să facă să simtă pe copii că fericirea cea adevărată nu e cea de aici şi că fericirea realizabilă aici nu e posesiunea unui maximum de existenţe, ci o anumită măsură lăuntrică, un echilibru al fiinţei, care o ţine mereu stăpână a posibilităţilor ei, îi evită robia lăuntrică. „Înfrăţirea idealului de educaţie sovietic cu cel american” Ştiu că o ideologie cu care suntem acum în luptă şi care nu e fără influenţe piezişe asupra sistemului nostru de educaţie ar voi să asigure – prin şcoală – omului fericirea de aici, afirmând că orice altă poziţie e mincinoasă şi urmăreşte aservirea omului de către om prin „înşelăciunea speranţelor lumii viitoare”. Totul trebuie organizat pentru viaţa de aici. Unii din cei care au trecut Nistrul [adică la sovietici, n.red.] au rămas chiar impresionaţi de caracterul serios şi practic în care învăţământul altora e organizat pentru asigurarea fericirii în viaţa de aici. Şi un vânt prădalnic bate la încheieturile învăţământului nostru de stat, în sensul prefacerii lui în învăţământ exclusiv practic. Dacă această tendinţă cuprinde în ea ceva just, în măsura în care un învăţământ abstract, lipsit de contact cu viaţa, e un învăţământ fără folos, tendinţa de a face din orice învăţământ un învăţământ profesional este o adâncă primejdie, contra căreia trebuie să dăm alarma. Acei însă care, trecând Nistrul, au...

Read More
Pagina 30 din 360« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »