Experienţa unui jurnalist american despre efectele Internetului asupra minţii umane: “Însuşi modul in care imi funcţiona creierul părea să se schimbe”

Nicholas Carr este un jurnalist american, însă nu unul oarecare. Spre deosebire de mulţi colegi de breaslă, impresionează printr-o vastă erudiţie, pe care şi-a demonstrat-o din plin în cărţile pe care le semnează despre efectele Internetului asupra minţii umane, cât şi în articolele sale publicate în câteva dintre cele mai prestigioase ziare americane, precum New York Times, Financial Times sau The Guardian. Iată cum îşi descrie într-una din cărţile sale[1] o experienţă pe care probabil am avut-o cei mai mulţi dintre noi, numai că poate nu i-am înţeles cauzele în profunzime… “În ultimii ani, am mereu o senzaţie neplăcută, ca şi cum cineva sau ceva ar încerca să-mi modifice traseele neuronale, reprogramându-mi memoria. Nu-mi pierd memoria – pe cât îmi pot da seama – însă ea se schimbă. Nu mai gândesc aşa cum gân­deam înainte. Aceasta o simt cel mai intens atunci când citesc. Înainte mi-era uşor să mă scufund în lec­tura unei cărţi sau a unui articol lung. Mintea mea era prinsă în meandrele povestirii sau ale argumentaţiei, şi-mi petreceam ore în şir parcurgând frag­mente lungi de proză. Acum aceasta mi se întâmplă doar rar. Concentrarea începe să se risipească după doar o pagină sau două. Devin agitat, pierd firul, încep să-mi caut altceva de facut. (…) Cititul atent, care înainte era ceva firesc, acum a devenit un chin. Cred că ştiu ce se întâmplă. De mai mult de zece ani încoace, petrec mult timp pe Internet, căutând şi navigând, iar uneori adă­ugând la uriaşa bază de date a Internetului. (…) Chiar şi atunci când nu lucrez, cel mai probabil mă aflu scotocind prin stufărişul de date al Internetului – citind şi scriind e-mail­uri, parcurgând titluri şi postări pe blog-uri, urmărind noutăţile de pe Facebook, uitându- mă la filmuleţe, descărcând muzică sau doar trecând uşor de la un link la altul. Internetul a devenit pentru mine mediul informaţional bun la toate, conducta pentru majoritatea informaţiilor care îmi intră, prin văz şi auz, direct în minte. (…) Avantajele există. Însă vin cu un preţ. După cum sugera McLuhan, mijloacele media nu sunt doar canale de transmitere a informaţiei şi atât. Ele furnizează materialul pentru gân­dire, dar tot ele modelează şi procesul gândirii. Iar ceea ce se pare că îmi face Internetul este să îmi distrugă capacitatea de concentrare şi aprofundare. Fie că sunt sau nu online (conec­tat la Internet), mintea mea se aşteaptă să pri­mească informaţiile în modul în care acestea sunt distribuite pe Internet: sub forma unui flux de particule ce se mişcă lent. (…) Poate că sunt o excepţie. Dar se pare că nu e aşa. Când pomenesc prietenilor mei de problemele pe care le întâmpin cu cititul, mulţi îmi mărturisesc că şi ei suferă de probleme...

Read More

Etica nediscriminării şi estetica diversităţii

  Argumentum Într-o lume imperfectă şi inegală – aşa cum îi şade bine oricărei lumi posibile – redefinirea limitelor dintre întunericul constrângerii şi libertatea asumării responsabile motivează căutarea unor soluţii pentru a-i însoţi pe oameni în acest periplu. Excluzând modalităţile persuasive, delicate şi riscante, rămâne centrală pentru indivizi înţelegerea faptului că actele lor au efecte inimaginabile iar atitudinile lor pot schimba lumea şi pe ei înşişi. Ţinând cont de faptul că mentalitatea este un sistem de atitudini este posibil să iniţiem un real proces de schimbare a mentalităţilor. Putem vedea acest drum ca pe un demers responsabil de îmbrăţişarea dintre Etică şi Estetică, astfel încât constrângerile să nu mai fie reprezentate (doar) ca inconfortabile iar frumosul (doar) ca unic aducător de satisfacţii. Oboseala cu care fiinţa umană răspunde la „impuneri” normative, etice sau morale, dovedită prin legităţi ale psihologiei, poate fi înlăturată printr-un adaos de perspectivă estetică, deşi însuşi Conrad Lorenz ne contrazice prin aceea că nu coerciţia îi face pe oameni mai agresivi, ci mai degrabă libertatea (vezi fenomenal hippie)[1]. Insistăm totuşi în convingerea că o insensibilitate estetică poate duce mai târziu la o prăbuşire etică iar sancţionarea oficială a actelor indezirabile (discriminatorii ca exemplu de referinţă) riscă să sfârşească în indiferenţă dacă nu este în măsură să articuleze şi o atitudine publică faţă de ceea ce condamnă. Zygmunt Bauman ne vine în ajutor observând diferenţa uriaşă dintre controlul social şi cel estetic. El consideră controlul social ca fiind „înspăimântător şi sinistru”, pe când controlul estetic este nealterat de teama pericolului, de o conştiinţă vinovată sau de frica ruşinii, de aici deducând şi lipsa sa de consecinţe. Acest tip de control nu pătrunde în realităţile celor controlaţi şi nu le va limita opţiunile, făcând posibilă  nesiguranţa vieţii pe care spaţiul social a încercat să o limiteze sau să o reprime. “Lipsa de consecinţe a controlului estetic este ceea ce-i face plăcerea pură.” [2]  Dar, crede autorul, nici lumea organizată estetic, nici cea organizată cognitiv nu sunt propice creării spaţiului moral. [3] Cerinţa de obţinere a plăcerii imediate în pofida bucuriei (Freud fără Freude), nu ne permite să aşteptăm ca societatea să se schimbe pentru a putea fi tratată cu reţetele clasice, ineficiente acum. Putem porni însă de la nevoia de netăgăduit a unui fundament etic şi frumuseţea pe care fiecare individ o poate descoperi în bogăţia nuanţelor, în diversitate. Cu alte cuvinte, Etica nediscriminării şi estetica diversităţii. Fiindcă lipsa de nuanţe poate naşte maniheisme, intoleranţă. Iar fără nuanţe nici filosofie nu există. Tocmai de aceea un demers filosofic de substanţă este cel aşteptat. Structurile autoritare, ca şi populismele dealtfel, accentuează maniheismul şi se împotriveşte democraţiei (vezi în acest sens teoria lui Titu Maiorescu, cea a “formelor fără fond”....

Read More

Confuz

Nu știm. Măsurăm suflete Cu rigla ascuțită Și căutăm Răspunsuri În buzunare. Uităm Că frumosul N-are tipar Și nici nu crește Dacă îl ascunzi În capăt de suflet. Nu știm. Lăsăm timpul Să treacă Și blocăm Sentimente În ochi semideschiși. Uităm Că fiecare clipă Pierdută Nu învie Și nici nu se aprinde Dacă o ții Numai pentru tine. Nu știm. Ne-ndrăgostim De calcule Și lăsăm Oameni În urmă. Uităm Că fiecare suflet Pierdut Nu crește Și nici nu se bucură Dacă îl tai Din tine. Uităm Să fim acolo Când povara crește Pentru că nu mai e aer Suficient Pentru mai mult De un suflet. Știu. N-am ochii mari, N-am spate drept Și nici un zâmbet De tipar. În pielea mea Vor crește riduri Dar Din mâinile mele Îmbrățișările Nu vor ști să moară. Aleg albul Din noapte Și lumina Din întuneric, Chiar dacă-mbătrânesc Iubind. Facebook...

Read More
Pagina 30 din 361« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »