Etica nediscriminării şi estetica diversităţii

  Argumentum Într-o lume imperfectă şi inegală – aşa cum îi şade bine oricărei lumi posibile – redefinirea limitelor dintre întunericul constrângerii şi libertatea asumării responsabile motivează căutarea unor soluţii pentru a-i însoţi pe oameni în acest periplu. Excluzând modalităţile persuasive, delicate şi riscante, rămâne centrală pentru indivizi înţelegerea faptului că actele lor au efecte inimaginabile iar atitudinile lor pot schimba lumea şi pe ei înşişi. Ţinând cont de faptul că mentalitatea este un sistem de atitudini este posibil să iniţiem un real proces de schimbare a mentalităţilor. Putem vedea acest drum ca pe un demers responsabil de îmbrăţişarea dintre Etică şi Estetică, astfel încât constrângerile să nu mai fie reprezentate (doar) ca inconfortabile iar frumosul (doar) ca unic aducător de satisfacţii. Oboseala cu care fiinţa umană răspunde la „impuneri” normative, etice sau morale, dovedită prin legităţi ale psihologiei, poate fi înlăturată printr-un adaos de perspectivă estetică, deşi însuşi Conrad Lorenz ne contrazice prin aceea că nu coerciţia îi face pe oameni mai agresivi, ci mai degrabă libertatea (vezi fenomenal hippie)[1]. Insistăm totuşi în convingerea că o insensibilitate estetică poate duce mai târziu la o prăbuşire etică iar sancţionarea oficială a actelor indezirabile (discriminatorii ca exemplu de referinţă) riscă să sfârşească în indiferenţă dacă nu este în măsură să articuleze şi o atitudine publică faţă de ceea ce condamnă. Zygmunt Bauman ne vine în ajutor observând diferenţa uriaşă dintre controlul social şi cel estetic. El consideră controlul social ca fiind „înspăimântător şi sinistru”, pe când controlul estetic este nealterat de teama pericolului, de o conştiinţă vinovată sau de frica ruşinii, de aici deducând şi lipsa sa de consecinţe. Acest tip de control nu pătrunde în realităţile celor controlaţi şi nu le va limita opţiunile, făcând posibilă  nesiguranţa vieţii pe care spaţiul social a încercat să o limiteze sau să o reprime. “Lipsa de consecinţe a controlului estetic este ceea ce-i face plăcerea pură.” [2]  Dar, crede autorul, nici lumea organizată estetic, nici cea organizată cognitiv nu sunt propice creării spaţiului moral. [3] Cerinţa de obţinere a plăcerii imediate în pofida bucuriei (Freud fără Freude), nu ne permite să aşteptăm ca societatea să se schimbe pentru a putea fi tratată cu reţetele clasice, ineficiente acum. Putem porni însă de la nevoia de netăgăduit a unui fundament etic şi frumuseţea pe care fiecare individ o poate descoperi în bogăţia nuanţelor, în diversitate. Cu alte cuvinte, Etica nediscriminării şi estetica diversităţii. Fiindcă lipsa de nuanţe poate naşte maniheisme, intoleranţă. Iar fără nuanţe nici filosofie nu există. Tocmai de aceea un demers filosofic de substanţă este cel aşteptat. Structurile autoritare, ca şi populismele dealtfel, accentuează maniheismul şi se împotriveşte democraţiei (vezi în acest sens teoria lui Titu Maiorescu, cea a “formelor fără fond”....

Read More

Confuz

Nu știm. Măsurăm suflete Cu rigla ascuțită Și căutăm Răspunsuri În buzunare. Uităm Că frumosul N-are tipar Și nici nu crește Dacă îl ascunzi În capăt de suflet. Nu știm. Lăsăm timpul Să treacă Și blocăm Sentimente În ochi semideschiși. Uităm Că fiecare clipă Pierdută Nu învie Și nici nu se aprinde Dacă o ții Numai pentru tine. Nu știm. Ne-ndrăgostim De calcule Și lăsăm Oameni În urmă. Uităm Că fiecare suflet Pierdut Nu crește Și nici nu se bucură Dacă îl tai Din tine. Uităm Să fim acolo Când povara crește Pentru că nu mai e aer Suficient Pentru mai mult De un suflet. Știu. N-am ochii mari, N-am spate drept Și nici un zâmbet De tipar. În pielea mea Vor crește riduri Dar Din mâinile mele Îmbrățișările Nu vor ști să moară. Aleg albul Din noapte Și lumina Din întuneric, Chiar dacă-mbătrânesc Iubind. Facebook...

Read More

„Secunda pe care o trăim, doar aceea-i a noastră”

— Cum putem ţine paza minţii, mai ales în oraş, unde suntem agresaţi de tot felul de lucruri rele? — Trebuie luptă, trebuie osteneală. Ştii prea bine, ca şi creştin, lucrurile care te vatămă, nu-i aşa? Ei, să te osârduieşti să nu le faci. Ştii foarte bine şi faptele care te pot ajuta, faptele bune. Fă-le şi te mântuieşti cu ele. De aceea, să te consideri ca şi cum ai fi într-un război, ca şi cum ai fi un soldat care te lupţi şi în dreapta şi în stânga să-l omori pe duşmanul tău, să nu-l laşi să dea înainte. Aşa şi noi, creştinii, să ne luptăm cu patimile care ne vatămă, cu vrăjmaşul sufletelor, şi să ne osârduim să facem faptele cele bune. Şi chiar dacă ne osârduim, omul e totdeauna neputincios, nu şi-ar putea împlini dorinţa, dar este Dumnezeu Care ne ajută. Dumnezeu, dacă vede că aplecarea inimii tale nu-i falsă, atuncea ţi-ajută neapărat, e cu neputinţă să nu-ţi ajute. De multe ori întârzie să ajute ca să vadă hotărârea ta, osârdia ta. Dar dacă ne osârduim cu ajutorul lui Dumnezeu, bineînţeles, Dumnezeu ajută. — Spuneţi de „linişte”, dar cum putem noi în linişte să ne apropiem de Dumnezeu când la noi sunt atâtea probleme? Telefoane, griji de fiecare zi, e foarte greu să vorbim de linişte într-un oraş. — Dacă n-o putem dobândi, să facem ceea ce putem. Să ne osârduim, să nu fim nepăsători, că nepăsarea e cea mai mare primejdie pentru sufletul fiecăruia din noi. Zici: „Eh, nu-i nimica aceea, da’ aceea nu-i nimic. Eh, îi post, dar hai să mâncăm, nu-i nimic!”, „Uite, nu trebuie să fac fapta aceea ruşinoasă, dar ştie Dumnezeu…” Asta se cheamă nepăsare. N-ai milă singur de sufletul tău ş-atuncea sigur că-i primejdie. Dar cât se poate, să ne osârduim. Sunt şi în mijlocul Bucureştilor, sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu, care-şi caută de mântuire. Mai greu, dar sunt. Dar dacă se împuţinează, şi pentru acei puţini ţine Dumnezeu toată omenirea… N-aţi văzut acolo, când cu Sodoma şi Gomora, zicea Avraam: „Doamne, da’ dacă or fi treizeci, pedepseşti?” „Nu.” „Da’ dacă or fi 20?”, până s-o pogorât la cinci. Vine vorba că şi în mijlocul lumii sunt oameni apropiaţi de Dumnezeu. Da. — Părinte, nu prea avem poftă de rugăciune. O tot amânăm: mai târziu, mâine, o să fac cutare, poimâine, de săptămâna viitoare mă apuc… — Asta-i lucrarea ispititorului. Niciodată să nu zici că „voi face mâine”, fiindcă secunda pe care o trăim, doar aceea-i a noastră. Altă secundă, alt minut mai încolo nu-i al nostru, nu ştim dacă-l ajungem, că omu-i ca iarba, zice sfântul prooroc, „omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului”. Nu putem zice „Las’...

Read More
Pagina 30 din 361« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »