Perspectivă

Dacă te-ai îndepărta puţin, Dragostea mea ar creşte Ca aerul dintre noi. Dacă te-ai îndepărta mult, Te-aş iubi cu munţii şi cu apele Şi cu oraşele Care ne despart. Dacă te-ai îndepărta Cu o zare, La profilul tău s-ar adăuga soarele, Luna şi jumătate din cer. de Marin Sorescu Facebook...

Read More

Chiriaşii

  În clădirea trupului meu cazez mereu chiriaşi. Unii mai dubioşi, alţii sunt oameni de treabă, cu familiile lor. Cel mai învârstă chiriaş este domnul Pain. A apărut la uşa mea acum 14 ani, într-o după-amiază însorită. Mi-a zis că de mult caută un apartament frumos, iar clădirea mea l-a atras de la distanţă. Neştiind ce-mi fac, l-am primit în umila mea casă şi i-am oferit camera cea mai bună, de la mansardă. S-a îndrăgostit atât de mult de condiţiile propice din mine, că refuză să plece de atâţia ani. Iar eu zadarnic încerc să-l conving. Nu poţi da afară bătrânii. Ce om aş mai fi? Şi nu-i vorba că nu m-aş înţelege cu el, uneori este un bătrânel simpatic, dar te mai plictiseşti să ai de-a face cu aceleaşi lucruri, aceeaşi oameni. Cealaltă cameră de lux din mine, o ţin închiriată pentru doamna Happiness. Este o fiinţă superbă, foarte cochetă, mereu cu zâmbetul pe buze şi ştie să spună o vorbă bună la nevoie. Păcat că vine şi pleacă mereu. Niciodată nu vrea sau nu poate să stea mai mult decât 1-2 zile, oricât mă rog de ea sau îi ofer tentaţii… De la un timp nici nu o mai las să plătească, i-am dăruit camera poate poate va dori să zâbovească mai mult pe la mine. A încercat ea să mă convingă că mulţi sunt cei care o aşteaptă, că este nevoie de ea şi că nu poate sta mai mult la mine, oricât ne-am dori şi eu şi ea. Mi-a promis, în schimb, că atunci când se va pensiona, va sta la mine… Am auzit eu însă că în slujba care o are ea… nu există pensionare… Doamna Uitare şi domnul Iertare au stat într-un timp în mica mea clădire, dar nu ştiu ce nu le-a convenit şi au plecat. În locul lor s-au cazat domnul Regret şi doamna Amintire. Oameni de treabă, păcat să se ceartă destul de des şi aruncă cu lucruri prin mine, răvăşindu-mă. Zadarnic le-am propus o terapie de grup, refuză. Spun că se descurcă singuri şi că n-au nevoie de nici un fel de ajutor. Ce pot să fac? Şi doamna Speranţă locuieşte la mine. Spune că-i place mult cum am mobilat şi că-şi iubeşte camera cu privelişte spre mare. Mi-e frică pentru ea. Este o femeie de o vârstă extrem de înaintată, chinuită de tot felul de boli a căror nume nici nu mă obosesc să le reţin, fiind imposibil de pronunţat. Pentru ea am cazat un medic, chiar lângă camera ei, să-i fie la dispoziţie 24 de ore din 24. Este ca un fel de mamă pentru mine şi n-aş vrea să o pierd. Şi domnul Iubire este un...

Read More

Suflete…

– Suflete? – Da, suflet… – Ştiu, şi mie-mi pare rău pentru tine. Pentru mine… – Aşa a fost să fie suflet, lasă, trecem noi împreună peste tot…ca de fiecare dată…mereu… – Suflete, simţi? Plouă, copilaş, pentru tine. – Uite, îmi întind mâna şi mă plouă… Simţi? Plouă pentru noi, mereu. Zâmbeşte-mi! Va fi bine, promit. Stai liniştit şi nu mai plânge, plânge ploaia pentru noi doi… Tu doar zâmbeşte-i şi mulţumeşte-i. … – Ploaie, sufletul meu e bolnav la pat, nu ştiu ce mă fac. Dacă-mi moare sufletul? Nu. Nu, asta nu este posibil. Trebuie să fac ceva, orice. Nu poate muri el pentru un microb atât de banal. Ce m-aş face eu fără suflet? Cine mi-ar mai cânta sonete în nopţile cu lună plină? Cine ar mai vibra şi dansa în mine atunci când plouă? Cine m-ar mai îmbrăţişa în nopţile când urlă singurătatea din mine? Cine? Mi-am dedicat atâţia ani să-mi cresc copilul frumos, încât nu-l pot pierde acum. El merită să cunoască fericirea, iubirea… O zi măcar să-l văd zâmbind până face întindere de muşchi… Da, măcar o zi… – Ploaie, vin-o, sufletul meu are nevoie de tine. Plouă-mă pe mine şi vindecă-l. Mă dedic ţie. Lasă-mă pe mine să fiu ploaie şi salvează-l. Te rog… – Ploaie, lasă-i pe ei, păcătoşii. El nu mai merită să-l plouă, ca tu să-l însoţeşti pretutindeni. Ştiu că sunt egoistă acum, dar iubeşte-mă doar pe mine, doar tu… Tu eşti unica… Părăseşte-i, oricum ei ard oamenii mai ceva ca soarele… Eu mereu îţi aduc ofrande… Haide. … – Suflete? – Da, suflet. – O să fie bine, copilaş. Am vorbit eu cu ploaia şi va avea grijă de tine. Îţi va spăla rănile, îţi va vindeca cicatricile, îţi va curăţa cărarea de spini şi îţi va relaxa muşchii să zâmbeşti şi să iubeşti. Doar atât. Să zâmbeşti şi să iubeşti. – Suflete, eşti bine? Spune ceva… Sufletul fără să spună nimic, mă-mbrăţişează strâns şi îşi încleştează braţele în jurul meu într-o împreunare imposibil de desprins… Facebook...

Read More
Pagina 20 din 359« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »