Oamenii ajung la Dumnezeu pe căi diferite

Oamenii ajung la Dumnezeu pe căi diferite. Uneori, întâlnirea cu Dumnezeu este neaşteptată şi neprevăzută, alteori, ea este pregătită printr-un drum lung făcut din tatonări, în­doieli, deziluzii. În anumite situaţii, Dumnezeu îl „prinde” pe om, luându-l prin surprindere; în altele, omul Îl găseşte pe Dumnezeu, întorcându-se spre El. Aceasta convertire poate surveni la orice vârstă, în copilărie sau adolescenţă, la maturitate sau la bătrâneţe. Nu există două fiinţe care să fi ajuns la Dumnezeu pe aceeaşi cale. Nu există nici cale dina­inte trasată pe care cineva să o poată parcurge în locul alt­cuiva. Fiecare trebuie să-şi croiască propriul drum, pe care să îl parcurgă de la un capăt la altul și să-și găsească Dum­nezeul personal, Căruia Îi strigăm: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut” (Psalmi 62,1). Dumnezeu este acelaşi pentru toţi oamenii, însă El trebuie să fie descoperit de fiecare persoană în parte, de mine şi să fie al meu. Sursa: Ilarian Alfeyev, Mitropolit de Volokolamsk, Taina credinței. Introducere în Teologia dogmatică ortodoxă, Editura Doxologia,...

Read More

Hristos în deșert, ispita forței, puterii, minunii

Mitropolitul Antonie Bloom     …Trebuie să reflectăm bine la ce înseamnă această ispitire, fiindcă ceea ce s-a întamplat cu Hristos în deșert se întîmplă cateodată cu fiecare dintre noi. Desigur, cadrul nu e același, decorul nu se evidențiază atît de net, și totuși astfel de lucruri ni se întîmplă inevitabil. Fiecare dintre noi, în anumite momente, are impresia că un abis se cască în el pe care nu-l bănuia, că forțe despre care nu știa nimic s-au activat în el, că nimic nu-l poate speria, că totul e cu putință pentru el, că e gata să înfrunte tot răul planetei și să se dedice doar faptelor bune. În asemenea clipe și precum Hristos însuși, ne regăsim în fața ispitei ca forță. Diavolul i-a spus:,,Dacă ai fi Fiul lui Dumnezeu…- adică dovedește că ești Fiul lui Dumnezeu! -, atunci simți în tine o forță imensă, asupra ta a coborat Duhul Sfînt, întreaga ta persoană freamătă de o plenitudine a ființei, ei bine! dovedește-o. Iată-te înfometat. Ai postit timp de 40 de zile, nu ai oare putere asupra întregii lumi create? Privește aceste pietre din jurul tău, ia una oarecare dintre ele, poruncește-i să se facă pîine și satură-te…” Nu tocmai asta se petrece cu noi cînd simțim un acces de forțe, cînd suntem în lipsă și am putea să utilizăm aceste forțe pentru satisfacerea unei nevoi reale și vitale? Trebuie să mor de foame, cînd am șansa de a activa această forță…? Iisus răspunde: ,,Omul nu va trăi doar cu pîine, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu.” Și cuvîntul lui Dumnezeu nu e o poruncă, este acest cuvînt viu pe care Dumnezeu îl rostește de fiecare dată cînd un om este chemat de la neființă la ființă, este cuvîntul care ne susține, grație căruia existăm, grație căruia suntem vii și putem crește pînă la deplina măsură a persoanei noastre. Hristos a refuzat de a folosi această forță divină pentru a satisface o nevoie amărîtă: nu trebuie în nici un caz să recurgem la această forță, dacă nu o punem în slujba lui Dumnezeu sau în slujba oamenilor. Înfrînt, diavolul se întoarce spre El propunîndu-i o altă ispită: Nu ai vrut să folosești această forță doar pentru tine, ei bine, vino cu mine, iată un munte înalt; de pe vîrful sau îți voi arăta toate împărățiile universului, le vei îmbrățisa cu o privire și le vei vedea pe toate; și îți voi da toate puterea asupra acestor împărății în deplina lor slavă. Mi-a fost dată și o dau cui doresc; este suficient să te prosternezi în fața mea și toate acestea vor fi ale tale…Nu e aceeași ispită care ne amenință și pe noi? Nimeni nu...

Read More

Caminul

Mulţi reduc semnificaţia acestei înalte si nobile noţiuni la aparenţele ei materiale. Pentru aceştia, un acoperiş de ţiglă, tinichea sau stuf, aşezat pe patru ziduri şi cu om înăuntru, constituie un cămin. Redus astfel, căminul e tot atât de puţin cămin, cât e un strat de grâu din Grădina Icoanei agricultură si o cucoană care a învăţat două valsuri si trei tangouri după ureche la clavir, o artistă. Nu pe zidărie, nu pe materie si nici măcar pe om ci, în primul loc, pe sufletul lui cade accentul în această noţiune. Materia e un efect si un accesoriu. Cu voia dvs., am îndrăzni să definim căminul: expresia materială a sufletului, a celor ce locuiesc laolaltă între patru păreţi. În căminul lui omul nu e numai la el, este el, în toată puterea cuvântului, e cel mai el, maximum de el. Fiecare încăpere, fiecare ungher, fiecare obiect îl denunţă harnic sau leneş, neglijent sau ordonat, murdar sau curat, generos sau meschin, artist sau cârnăţar, om de gust sau gorilă. Dar nu despre latura psihologică sau estetică m-am îndemnat a scrie. Există o altă latură care momentan primează. I-am putea zice, fără să greşim, socială, dar pentru că mai aproape de trup ne e cămaşa, nu paltonul, îi zicem numai naţională. Asupra ei va să stăruim. Căminul – si când zic căminul înţeleg familia, si când zic familia înţeleg tara – a reprezentat si reprezintă în ordinea spirituală ceea ce a reprezentat si reprezintă în ordinea materială proprietatea individuală absolută si transmisibilă, adică una din cele două pietre de temelie pe care s-a zidit omenirea si pe care a vieţuit de la întemeiere până în zilele noastre. E firesc deci ca degradarea uneia din ele să ameninţe existenta întregului edificiu. Exemple avem destule, din toate timpurile si la toate punctele cardinale. Ne gândim la aceste toate, astăzi, când în tara de-abia înjghebată, căminul românesc e departe de ceea ce-a fost si de ceea ce ar trebui să fie. Marele cataclism care cu preţul sângelui ne-a statornicit hotarele la locul lor, unde au fost, a adus fără îndoială uimitoare progrese tehnice omenirii, dar i-a sugrumat sufletul din faşă. Sleită de mizerie, lipsită de îndrumări si ocrotire, în bubuit de tun, înapoia frontului a crescut o generaţie aprigă, setoasă de viaţă, primitivă şi brutală. Oamenii toţi au devenit mai răi, raporturile dintre ei mai aspre, preocupările lor mai vulgare. În locul poeziei, în bibliotecă stă astăzi mănuşa de box, iar în ghiozdan – patina. Nu vreau, Doamne fereşte, să iau cumva atitudine contra sportului, indispensabil unei armonioase dezvoltări, dar dus până la monomanie, ca acum, el devine o serioasă primejdie şi-l condamn. Victoria n-a fost câştigată de saltimbanci şi cei ce şi-au dat...

Read More
Pagina 1 din 35612345...102030...Ultima »